Procesul de imbuteliere

Nu putem vorbi despre imbutelierea apei minerale naturale fara sa amintim de procesul de producere a ambalajelor.

Ambalajele utilizate de catre industria de imbuteliere a apei minerale naturale :

1. ambalaje primare, sunt ambalajele care vin in contact cu apa minerala naturala, mentin proprietatile acesteia nemodificate si pot fi butelii de sticla ( reprezinta cca.15% din totalul ambalajelor utilizate pentru imbutelierea apei minerale naturale) si butelii PET ( polietilen tereftalat – reprezinta restul de 85 % din totalul ambalajelor utilizate in procesul de imbuteliere). Tot la aceste tipuri de deseuri putem adauga dopurile PE sau capsele din otel.

2. ambalaje secundare pot fi etichetele (cu rol in prezentarea produsului si promotional), hartie-carton, folie strech, folie termo, navete de plastic, etc.(care sunt utilizate la ambalarea buteliilor de apa minerala naturala, ajuta la protejarea, manipularea si distributia buteliilor/ bax-urilor in timpul transportului).

3. ambalaje tertiare: paleti de lemn sau plastic care protejeaza bax-urile in timpul transportului si ajuta la distributie.

Toate tipurile de ambalaje folosite de catre industria de imbuteliere a apei minerale naturale sunt 100% reciclabile.
Cerinte esentiale privind fabricarea si compozitia ambalajului:

a) ambalajul va fi fabricat astfel încât sa asigure nivelul cerut de siguranta si igiena atât pentru produsul ambalat, cât si pentru consumator;

b) ambalajul va fi conceput, fabricat si comercializat pentru a permite reutilizarea sau recuperarea sa, inclusiv reciclarea si pentru a reduce la minimum impactul negativ asupra mediului;

c) ambalajul va fi fabricat urmarindu-se reducerea la minimum a continutului de substante si materiale toxice si de alte substante periculoase în materialul de ambalare si în elementele sale, substante care se pot regasi în emisiile, cenusa sau levigatul care rezulta din procesele de eliminare a deseurilor de ambalaje.

Prevenirea generarii deseurilor de ambalaje si implicit a reducerii impactului asupra solului a fost, de mai multi ani o prioritate pentru industria romaneasca de imbuteliere a apei minerale si de aceea s-a redus in mod continuu cantitatea de material necesara fabricarii buteliilor PET si buteliilor de sticla.
Astazi, o butelie PET (polietilen tereftalat) de 1,5 l cantareste cu 30% mai putin decat cu 20 de ani in urma, ceea ce a dus la reducerea semnificativa a impactului negativ asupra mediului.

O alta cale de reducere a impactului ambalajelor supra mediului este valorificarea prin reciclare, sau prin incinerare cu recuperare de energie a deseurilor de ambalaje.

In acest sens, industria de imbuteliere a apei minerale naturale si-a dat acordul voluntar pentru cresterea tintelor de reciclare a deseurilor de ambalaje de bauturi si impunerea unei tinte distincte pentru buteliile PET.

Cel mai eficient si durabil sistem de colectare a deseurilor de ambalaje este sistemul de colectare selectiva. Membrii Patronatului APEMIN, participa la organizarea sistemului de colectare selectiva a deseurilor de ambalaje din Romania prin organizatia creata de catre industrie, ECOROM S.A. Aceasta este o organizatie de preluare a obligatiilor ce revin companiilor privind gestionarea ambalajelor si deseurilor de ambalaje.

De asemenea, prin ECOROM S.A., industria romaneasca de profil pune la dispozitia autoritatilor locale, infrastructura de colectare selectiva a deseurilor de ambalaje, dar in acelasi timp finanteaza programe de promovare a colectarii selective, de educare a populatiei si mai ales a tinerilor, la nivelul intregii tari, atat in mediul urban, cat si rural.

Tintele de reciclare stabilite de catre Uniunea Europeana, pentru anul 2012, la principalele tipuri de ambalaje puse pe piata de catre producatorii romani de apa minerala naturala, sunt urmatoarele:

• 22,5 % din total ambalajelor de plastic puse pe piata, din care min. 55% sa fie ambalaje de tip PET;

• 60% din totalul ambalajelor de sticla puse pe piata;
La nivel european, industria de profil finanteaza programe de cercetare pentru gasirea altor tipuri de ambalaje cu impact redus asupra mediului, care sa nu prezinte riscuri pentru sanatatea consumatorilor, cum ar fi bioplasticele, materiale obtinute din produse vegetale. Aceste bioambalaje :

• sunt mai putin persistente in natura;

• au efecte mai putin severe asupra climei datorita faptului ca se reduc emisiile de carbon, stiut fiind ca in procesul de crestere plantele absorb CO2;

• protejeaza, respectiv economisesc resursele de petrol.

Reducerea consumului de apa necesara in procesul de imbuteliere a apei minerale naturale este cea de a treia modalitate de reducere a impactului negativ asupra mediului. Acest lucru se realizeaza, in primul rand pentru ca se folosesc butelii PET si de sticla, nereturnabile, care sunt reciclabile 100% si nu este nevoie de spalari multiple ale buteliilor, in acelasi timp apa tehnologica care ajunge in statiile de epurare, este o apa curata.

Productia unui litru de apa minerala naturala necesita mai putin de 1 litru de apa tehnologica.

Reducerea cantitatilor de energie utilizate in procesul de imbuteliere pentru reducerea impactului negativ asupra mediului, este asigurata prin achizitionarea de tehnologii moderne, atat in procesul de productie a ambalajelor, cat si la imbutelierea apei minerale naturale.

Leave A Comment